Petroliştii nu pierd timpul: cum a revenit barilul peste 50 $, cum au sărit şi carburanţii de 5 lei

Autor: Roxana Petrescu 07.09.2015
Ieftinirea carburanţilor sub pragul de 5 lei pe litru nu a durat nici măcar o săptămână, companiile petroliere do­vedindu-se receptive la uşoara re­dresare a barilului de petrol.
 
Astfel, în urmă cu aproximativ o săp­tămână în mai multe judeţe din ţară benzina şi motorina puteau fi cumpărate cu circa 4,9 lei pe litru, tendinţă care într-un final a fost vizibilă şi la pompele din Bucureşti. Deja de vinerea trecută situaţia se schimbase. Astfel, litrul de ben­zină de la staţia Petrom de pe Şo­seaua Alexandriei din Bucureşti a trecut de la 4,97 lei, la 5,12 lei în mai puţin de o săptămână.
 
Carburanţii mai coborâseră sub pragul de 5 lei pe litru pentru o scurtă perioadă de timp la începutul acestui an, nivel de preţ pe care nu-l mai atinseseră de la începutul anului 2011.