Profitul BT a crescut datorită tranzacţiilor cu titluri de stat

Autor: Ciprian Botea 11.08.2015

Banca Transilvania, a treia bancă locală după activele deţinute, a obţi­nut în primul semestru un profit net de 190 milioane de lei (43 mil. euro), în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unor venituri mai mari din tranzacţii cu titluri de stat şi din comisioane.

Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă principala sursă de câştig pentru bancă, s-au contractat cu 8% şi au ajuns la 522 de milioane de lei. Veniturile brute din dobânzi s-au redus cu 14%, dar şi cheltuielile cu bonificaţiile plătite clienţilor au fost mai mici cu 24%.

„Rezultatele sunt în linie cu strategia băncii şi ne determină să privim cu optimism întregul an“, a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania. Stocul de credite al băncii a crescut cu 2,4 miliarde de lei în ultimul an şi a ajuns la 22,2 miliarde de lei. Creşterea creditării din primele şase luni a fost de 13%, în timp ce banca a scos din bilanţ în aceeaşi perioadă credite neperformante de peste 400 milioane de lei.