Hotelul Iaki din Mamaia aşteaptă venituri mai mari cu 15% în acest sezon

Autor: Mădălina Panaete 10.08.2015
Hotelul Iaki din staţiunea Mamaia, deţinut de fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal Gheorghe Hagi, aşteaptă o creştere a veniturilor totale în medie cu 13-15% în acest sezon (iunie-august), în condiţiile în care lunile iunie şi iulie au avut deja un avans de 15%, arată calculele ZF pe baza datelor furnizate de reprezentanţii hotelului.
 
Pentru luna august, hotelul esti­mează un plus de 9-11% al vânzărilor.
 
„Deşi luna august a fost puţin în urmă din punctul de vedere al re­zervărilor early booking, în luna iulie re­zervările facute pentru august au ajuns din urmă şi au depăşit nivelul celor din 2014. Astfel, prognozăm o creştere a ve­niturilor totale cu 9-11% comparativ cu perioada similară a anului trecut, având în vedere că de fiecare dată, luna au­­gust este vedeta anului la capitolul ve­nituri“, spune Oana Leoca, revenue ma­­nager al hotelului de patru stele Iaki, operat prin intermediul firmei Hagi Sport.