SIF Moldova angajează brokerii de la Banca Transilvania să îi răscumpere acţiunile de pe bursă

Autor: Roxana Pricop 06.08.2015
SIF Moldova (SIF2) a selectat firma de bro­keraj BT Securities, parte din grupul finan­ciar Banca Transilvania (TLV), să interme­dieze programul de răscumpărare a acţiunilor proprii.
 
Moldova este prima SIF care derulează răs­cumpărări. Între SIF Moldova şi Banca Tran­silvania există o strânsă legătură. Banca Transil­vania este cea mai mare investiţie din portofoliul SIF2 cu o pondere de 37% din acti­vele de 1,4 miliarde de lei. SIF-ul deţine aproape 8% din capitalul băncii cu sediul cen­tral la Cluj, fiind al doilea cel mai im­por­tant acţionar după Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).