Telekom taie puţin din costurile cu roamingul, dar numai pentru clienţii noi

Autor: Adrian Seceleanu 21.07.2015

Clienţii Telekom, numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, vor primi fără costuri, o singură dată pe durata contractului de unul sau doi ani, o extraopţiune în valoare de 10 euro care le oferă 100 de minute de apeluri şi 100 MB de date pe durata a 30 de zile, cu condiţia ca aceştia să activeze un abonament nou sau să prelungească unul până în data de 6 septembrie 2015.

De asemenea, clienţii primesc o reducere de 30 de euro dacă fac o rezervare prin platforma americană online Airbnb, cu condiţia ca valoarea totală a cazării să fie de cel puţin 120 de euro. “Reducerea este valabilă 1 an de la data emiterii. Pentru a beneficia de reducere, utilizatorii trebuie să creeze un cont nou pe platforma Airbnb doar prin intermediul linkurilor puse la dispoziţie pe pagina dedicată din site-ul telekom.ro care fac trimitere către aplicaţia de mobil Airbnb şi butonul „Creează cont”.

Ulterior, aceştia vor primi codul de reducere pe adresa de e-mail”, conform reprezentanţilor companiei.

Compania oferă şi un smartphone sub brand propriu la preţ redus pentru clienţii care achiziţionează un abonament în perioada menţionată.