Mitrache, şeful Leumi: Suntem într-un proces de adaptare a modelului de business. Un grad de specializare se impune

Autor: Claudia Medrega 21.07.2015
Bank Leumi, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare israeliene, a fost la jumătatea anului pe profit şi ar putea să rămână în teritoriul pozitiv până la sfârşitul anului, banca fiind într-un proces de adaptare a modelului de business, de specializare pe anumite segmente, afirmă Laurenţiu Mitrache, preşedintele Bank Leumi.
 
„Toată perioada de criză a fost o provocare deosebită pentru băncile cu prezenţă redusă în România. Noi am traversat oarecum bine criza. Am fost una dintre primele bănci dacă nu chiar prima bancă care a înfiinţat o divizie de gestionare a creditelor cu probleme, neperformante, ceea ce a fost o decizie foarte bună. Şi dacă rezultatele nu sunt impresionante nu înseamnă că nu am gestionat corect creditele problemă, ci pentru că nu am crescut businessul nou din cauza înăspririi reglementărilor, tendinţă vizibilă la nivel internaţional“, a declarat şeful Bank Leumi într-un interviu acordat ZF. Bank Leumi, o bancă cu prezenţă redusă pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut o pierdere de circa 52 mil. lei, după doi ani consecutivi de profit, iar 2015 poate marca revenirea pe profit. Banca are active de 1,2 mld. lei.