Anima vrea să ajungă la 80 de cabinete de medicină de familie în trei ani

Autor: Luiza Chiroiu 13.07.2015
Reţeaua de clinici Anima, care a intrat pe piaţa serviciilor medicale în anul 2010, îşi propune ca până în 2018 să-şi tripleze numărul de cabinete medicale de familie deţinute în Bucureşti şi să ajungă la peste 80 de unităţi. Cabinetele ar urma să deservească 180.000 de abonaţi şi să fie în continuare motorul creşterii bu­sinessului, al cărui avans s-a situat anul trecut la 30%.
 
„Am închis anul 2014 cu o cifră de afaceri de 25 milioane de lei şi un EBITDA de 17%. Pentru acest an ur­mărim să consolidăm avansul pe care îl avem în faţa competiţiei pe segmentul de medicină de familie. Obiectivul este să trecem de 50.000 pacienţi (în acest an - n. red.)“, a spus pentru ZF Cristian Sas, directorul general al Anima. În prezent, Anima deţine 30 de cabinete de medicină de familie, la care sunt abonate 40.000 de persoane.