Euro Insol vinde active ale Hidroelectrica de 3 mil. euro

Autor: Carol Dan 08.06.2015
Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, continuă procesul de curăţare a companiei de active de care nu are nevoie şi scoate la vânzare active imobiliare în valoare totală de 13,5 mil. lei (puţin peste 3 mil. euro).
 
Cel mai scump activ scos la vânzare este o bază sportivă din Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, pentru care compania de stat cere 4 mil. lei.
 
Pe locul al doilea din perspectiva preţului se află un sediu administrativ din Haţeg, judeţul Hunedoara, scos la mezat pentru 2,3 mil. lei. Ultimul loc al podiumului celor mai scumpe active pe care vrea să le vândă Hidroelectrica revine unui teren cu o suprafaţă de aproape 40.000 de metri pătraţi din localitatea Oaşa, judeţul Alba. Preţul de pornire al terenului a fost stabilit la 1,3 mil. lei.