Medicover ajunge la 1.500 de angajaţi
Autor:
Ioana David
26.05.2015
Grupul Medicover, care operează pe piaţa locală prin intermediul unei reţele de clinici, laboratoare şi un spital, va angaja anul acesta 100 de oameni, astfel că echipa va ajunge la 1.500 de persoane, arată datele transmise de companie pentru Anuarul de Business – Cei mai mari jucători din economie.
Grupul suedez este prezent de 20 de ani în România, iar anul trecut a continuat să facă angajări, aducând 130 de persoane noi. De altfel, toţi marii jucători din piaţa de servicii medicale private au continuat să facă noi recrutări în ultimii ani, pe fondul extinderii cu noi clinici şi spitale.
La începutul lunii mai, Medicover a deschis o nouă clinică în Timişoara, în urma unei investiţii de 0,6 mil. euro, parte a unui plan de investiţii care include trei noi clinici în fiecare an. În echipa de la Timişoara, Medicover are peste 40 de medici.
Grupul suedez este deţinut de oamenii de afaceri Jonas şi Robert af Jochnick, iar potrivit reprezentanţilor din România businessul lor are sprjinul grupului pentru susţinerea investiţiilor pe termen lung.