Discuţii de preluare în jurul Reginei Maria: turcii de la Acibadem şi Mid Europa, printre numele care tatonează piaţa de servicii medicale private

Autor: Ioana David 19.05.2015

Procesul de vânzare a Regina Maria este coordonat de la Londra de banca de investiţii Rothschild şi reprezintă lichidarea portofoliului din România al fondului de investiţii.

Fondul de investiţii Advent Interna­ţional aşteaptă săptămâna aceasta ofertele neangajante pentru pache­tul majoritar de acţiuni ale opera­torului de servicii medicale private Regina Maria, singura afacere pe care o mai are în prezent în portofoliul din România.

Mai mulţi investitori strategici dar şi fonduri de investiţii ar urma să vină cu oferte zilele acestea, potrivit informaţiilor care există în piaţa de profil, printre aceştia aflându-se grupul Acibadem din Turcia, fondurile de investiţii Mid Europa Partners şi Warburg Pincus.