CA al TVR a aprobat menţinerea unei facilităţi de credit de 14 milioane de lei la Raiffeisen Bank

Autor: Madalina Cerban 13.05.2015

CA al TVR a aprobat menţinerea acestei facilităţi de credit prin prelungirea contractului încheiat de SRTv cu Raiffeisen Bank SA pe 14 iulie 2014, potrivit hotărârii publicate pe site-ul televiziunii.

În vederea garantării acestei facilităţi, CA al Televiziunii Române a aprobat menţinerea garanţiilor deja constituite, astfel cum acestea sunt descrise în contractul de credit.

Totodată, au fost autorizaţi şi împuterniciţi Stelian Tănase, preşedinte-director general al TVR, Camelia Patru, director economic al Televiziunii Române, şi Marioara Dudu, şef al Serviciului Achiziţii din instituţie, să negocieze şi să semneze cu puteri depline toate actele adiţionale aferente contractului de facilitate de credit, contractului de ipotecă mobiliară asupra creanţelor şi a contractului de ipotecă mobiliară asupra conturilor, precum şi orice alte documente necesare derulării facilităţii de credit şi aducerii la îndeplinire a acestei hotărâri a CA.