Un pian decorat cu o jumătate de milion de cristale Swarovski, vândut cu peste 600.000 de dolari

Autor: Florin Badescu 14.04.2015

Pentru acest proiect, compania britanică Goldfinch a personalizat un pian Steinway, acoperindu-l cu o jumătate de milion de cristale Swarovski. Firma britanică a colaborat cu Lauren Baker, o expertă în arta contemporană, pentru a realiza acest pian unic, ce a fost comandat de un influent şeic din Qatar. Pianul a fost expediat din Cambridge şi a ajuns deja în reşedinţa din Doha a şeicului.

Compania britanică a avut nevoie de şase luni pentru a crea acest instrument muzical, iar fiecare cristal Swarovski a fost aplicat manual. Deasupra clapelor pianului este vizibil logoul Steinway & Sons, sub care se află semnătura Goldfinch.

Pianul poate să cânte singur, întrucât creatorii săi l-au echipat cu un "sistem de control invizibil". Preţul de vânzare a fost de 420.000 de lire sterline (aproximativ 614.000 dolari).