România a pus umărul la creşterea cu 6% a veniturilor Carrefour în primul trimestru

Autor: Luiza Chiroiu 10.04.2015

Veniturile Carrefour au crescut cu 6,2% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 21 de miliarde de euro, cel mai mare retailer francez arătând că vânzările din Europa au urcat datorită avansului consemnat în Franţa, Spania, Belgia, România şi Polonia.

În bază organică, excluzând impactul fluctuaţiilor de curs valutar şi efectele de calendar, creşterea veniturilor Carrefour s-a situat la 3,2%, se arată într-un comunicat al companiei franceze.

Vânzările Carrefour în Europa au urcat în bază organică datorită avansului de 2,6% al veniturilor generate în Franţa, la 9,6 miliarde de euro. De asemenea, evoluţia pozitivă din primul trimestru a fost influenţată şi de creşterea cu 0,9% a vânzărilor din celelalte ţări europene, inclusiv România.