Doi tineri informaticieni vor să digitalizeze meniurile din peste 500 de restaurante din Bucureşti

Autor: Ioana Nita 11.04.2015
Doi tineri, Mircea Deliu şi Iulian Bliderişanu, care au studiat împreună Facultatea de Informatică la Iaşi, au dezvoltat o aplicaţie web pentru digitalizarea meniurilor din diferite localuri precum restaurant, cafenele, baruri sau cluburi, numită Menisto.
 
Astfel, clienţii pot vizualiza meniul localului în care se află direct pe telefonul mobil, fără a fi nevoie să instaleze o aplicaţie mobilă dedicată. Aceştia trebuie în schimb să scaneze un cod QR, pus la dispoziţie prin inter­mediul unor pliante pe mesele din lo­cal, iar apoi vor fi direcţionaţi auto­mat către meniul digital al respectivului local.