Una dintre cele mai îndatorate companii de stat şi-a pierdut şeful

Autori: Adrian Seceleanu , Adrian Dumitrache 11.03.2015

Radiocom avea la finalul lui 2013 datorii de 124 mil. euro la afaceri de 75 mil. euro.



Consiliul de Administraţie al companiei de stat Radiocom (SNR) l-a revocat din funcţie pe directorul general al companiei, Gabriel Grecu, pe fondul ratării unor unor obiective de performanţă, întârzierii procesului de implementare a televiziunii digitale şi nerespectării unor hotărâri ale Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), acţionarul companiei, cu privire la acest proiect, conform unor surse citate de Mediafax.

„Hotărârea privind revocarea lui Gabriel Grecu a fost adoptată de CA săptă­mâna trecută. Directorul tehnic al SNR, Eugen Brad, a fost numit director general interimar până la numirea definitivă a unei persoane în această funcţie“, conform surselor Mediafax.

Gabriel Grecu, un apropiat al liderului PSD Dan Nica, fusese numit în funcţie în 2012, după ce mai fusese şef al Radiocom în perioada guvernărilor PSD (2000-2004) şi PSD-PDL (în anul 2009).

Compania de stat, cu afaceri de 330 mil. lei (75 mil. euro), pierderi nete de 9 mil. lei (2 mil. euro) şi datorii totale de 548 mil. lei (124 mil. euro) în 2013, nu a reuşit să găsească un furnizor care să-i construiască din propriile surse reţeaua de antene care să permită României să-şi respecte angajamentele internaţionale de a încheia emisiile TV analogice la jumătatea acestui an. Compania va relua licitaţia, însă respectarea termenului de trecere la TV digitală pare improbabilă. SNR a cerut de altfel decalarea termenului de trecere la TV digitală cu şase luni de zile.