Flota rusă de la Marea Neagră efectuează exerciţii militare în Crimeea

Autor: Mihai Draghici 10.02.2015

La exerciţiile militare participă aproximativ 600 de militari şi 50 de vehicule blindate, precizează Flota rusă de la Marea Neagră.

Manevrele militare se desfăşoară în poligonul Angarskij Pereval, un centru de antrenamente care fusese abandonat dar care a fost modernizat după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în martie 2014.

În paralel, pe fondul crizei din estul Ucrainei, armata rusă a demarat exerciţii în republicile ruse Cecenia şi Daghestan, precum şi în regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud.