Bergenbier revine ca sponsor al echipei naţionale de fotbal. Galerie FOTO

Autor: Ioana David 30.01.2015

Bergenbier a semnat astăzi un parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, prin care a redevenit sponsorul echipei naţionale. Bergenbier, al treilea mare producător local de bere, a mai fost sponsorul echipei naţionale timp de zece ani, în perioada 1998-2008.

Vom susţine Naţionala în preliminariile Euro 2016, cât şi în meciurile de calificare pentru Campionatul Mondial 2018 din Rusia”, a spus Lucian Ghinea, preşedintele Bergenbier.

Reprezentanţii companiei nu au dorit să precizeze valoarea contractului de sponsorizare, însă potrivit unor surse citate de Mediafax suma este de 400.000 de euro.

Producătorii de bere obişnuiesc să-şi asocieze numele cu echipe de fotbal pentru că cei interesaţi de acest sport formează principalul segment de consumatori ai berii.

În 2009, Bergenbier a pierdut contractul de sponsorizare în favoarea Ursus, iar ulterior Bergenbier a încheiat o serie de parteneriate cu Liga de Fotbal Amator din România (2009) şi cu Liga Profesionistă de Fotbal (2010).

În anul 2014 Bergenbier a lansat propria competiţie de fotbal dedicată amatorilor, Cupa Prieteniei Bergenbier. Producătorul de bere Bergenbier este deţinut de grupul canadian Molson Coors iar în prima jumătate a anului 2014 a raportat o scădere de 1% a cifrei de afaceri, până la 219 mil. lei (49 mil. euro). Datele publice disponibile arată că în acelaşi interval pierderile companiei s-au adâncit, ajun­gând la 66 de milioane de lei (15 de milioane de euro).

Produ­cătorul are în portofoliu bran­duri ca Bergenbier, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu şi Noroc.