Ce expoziţii sunt programate la Romexpo în prima jumătate a anului
Centrul expoziţional Romexpo organizează în prima parte a anului şase expoziţii în premieră, printre care Primăvara la Romexpo – târg de bunuri de larg consum, Bucharest Pet Exhibition – expoziţie de animale de companie sau Auto expo- expoziţie de autoturisme, camioane şi utilitare.
Romexpo a organizat anul trecut 25 de târguri şi expoziţii, 41 de manifestaţii expoziţionale, 95 de congrese, conferinţe şi seminarii, dar şi nouă concerte.
În total, centrul a atras anul trecu 523.000 de persoane dar şi aproape 6.200 de firme, care au închiriat 315.000 de metri pătraţi pentru evenimentele la care au participat.
Iată calendarul expoziţiilor Romexpo:
27 februarie – 1 martie - Primavăra la Romexpo – Târg de bunuri de larg consum Pentru trei zile, vizitatorii vor găsi în cadrul acestui târg cele mai variate cadouri pentru doamne şi domnisoare şi primele tendinţe şi noutăţi pentru primavără – vară din domenii variate, precum modă şi frumuseţe sau decoraţiuni interioare.
27 februarie – 1 martie - Pet Exhibition – Expoziţie de animale de companie.
Expoziţia va oferi participanţilor ocazia de a vedea diverse animale de companie, rase comune, dar şi specii rare, beneficiind de îndrumarea specialiştilor în luarea deciziei de cumpărare. Începând cu 27 februarie, la Romexpo vor fi trei zile de spectacol, pline de evenimente interactive, dintre care nu vor lipsi concursurile, competiţiile de agility şi dog dancing pentru câinii de rasă, demonstraţiile de dresaj sau workshop-urile pe tema animalelor de companie.
12 – 15 martie – Expoziţie de articole sportive, echipamente şi accesorii – Expo Sport şi Agrement
Din ofertă nu lipsesc articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, echipamente sportive, articole de medicină sportivă şi recuperatorie, suplimente nutritive şi energizante, echipamente pentru petrecerea timpului liber sau pentru dotarea sălilor de sport, iar pentru cei îndrazneţi oferte pentru sporturi extreme: parapantă, paraşutism, windsurfing, scufundări, caiac, skijeturi, surfing, kiteboarding.
12 -15 martie- ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, Romanian Nautic Expo – Expoziţie internaţională de ambarcaţiuni de agrement, sportive şi de pescuit, echipamente şi accesorii şi IMM Forum - Cel mai complex eveniment B2B adresat intreprinderilor mici şi mijlocii (12 – 14 martie).
26 – 29 martie - Construct Expo – Târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii, Ambient Expo – Târg internaţional de produse şi sisteme pentru amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni, mobilier şi piscine, Romtherm – Expoziţie internaţionala pentru instalaţii, echipamente de încălzire, răcire şi condiţionare a aerului, Antique Market – Târg de obiecte de artă şi antichităţi şi Expo Flowers & Garden –Expoziţie internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit.
26 – 29 martie -Mobila Expo – Târg de mobilă cu vânzare. În cadrul acestuia participanţii vor regăsi o mare varietate de mobilier clasic, mobilier modern, canapele, fotolii, saltele, mobilier pentru spaţii publice, dar şi noi tendinîe din industrie provenind de la cei mai importanţi producători şi importatori de mobilă din România.
26 – 29 martie- Paştele la Romexpo – Târg de bunuri de larg consum. Patru zile de cadouri, surprize şi tradiţii vor aştepta vizitatorii cu puţin timp înainte de Sărbatorile de Paşte.
22 – 25 aprilie - Romenvirotec – Expoziţie internaţionala pentru tehnologii şi echipamente de protectţa mediului şi Rommedica – Târg internaţional de medicină şi farmacie
14 – 16 mai - Denta – Expoziţie internaţionala de produse şi echipamente pentru medicină şi tehnică dentară
28 – 31 mai - TIBCO – Târg international de bunuri de larg consum, KIDEX – Expoziţie de produse şi servicii pentru bebeluşi, viitoare mămici, parinţi şi copii, dar şi Autoexpotehnica – Expoziţie internaţională de componente şi accesorii auto şi Auto Expo – Expoziţie de autoturisme, camioane şi utilitare – eveniment în premieră.