Alegerile greceşti aduc Europei o problemă politică, nu una economică: un compromis cu un om care câştigă putere respingând austeritatea

În timp ce liderii şi instituţiile europene dau asigurări că „Grexitul“ este ceva de necon­ce­­put, ei bombardează cu aver­tis­mente electoratul elen, iar in­ves­titorii se pun la adăpost de ce este mai rău, dovadă fiind scăderea ran­da­men­­telor obligaţiunilor unor economii pu­ternice precum Germania la minime record.

Analiştii atrag atenţia asupra altui tip de pericol, acela ca liderii zonei euro să fie obligaţi să ajungă la un compromis cu Alexis Tsipras, liderul formaţiunii elene radicale de stânga SYRIZA, care, potrivit sondajelor de popularitate, va câştiga în alegerile de pe 25 ianuarie un mandat clar pentru a introduce politici antiausteritate. Exemplul lui Tsipras ar putea da curaj altor partide radicale din zona euro, precum cel de extremă stânga PADEMOS din Spania.

 

O economie atrofiată

Între 2008 şi 2015 PIB per capita al Greciei, ajustat la inflaţie, s-a prăbuşit cu 30%, de la 30, de la 25.990 de euro la 18.200 de euro, scrie CNBC. Dincolo de cifre, jumătate de deceniu de austeritate a erodat substanţial puterea de cumpă­ra­re a clasei de mijloc elene şi a discre­ditat partidele politice tradiţio­nale. De la începutul crizei  economice mon­diale, economia elenă a scăzut cu 25%. Dacă va înregistra un avans de 2% pe an, PIB-ul va avea nevoie de 13 ani pentru a ajunge la nivelul din 2008. Datoria a urcat de la 105,4% din PIB în 2008 la 175% din PIB anul trecut, mai sus ca niciodată. Rata şomajului este la 25%.

După două bailout-uri internaţio­na­le, de 73 miliarde euro şi 164 miliarde de euro, în spatele cortinei au început discuţii despre al treilea, de până la 30 de miliarde de euro. Unii observatori spun că în 2012 cancelarul german Angela Merkel era gată să permită un default grecesc, dar teama era că turbulenţele pe care le-ar fi produs acesta vor afecta Spania şi Italia, economii mult mai mari. Rezultatul a fost că Grecia a primit al doilea bailout doar pentru ca Italia şi Spania să aibă suficient timp pentru a se stabiliza.

În acest context, grupul de prognoză Oxford Economics a calculat că ale­ge­rile parlamentare din 25 ianuarie vor avea ca rezultat un mandat clar pentru SYRIZA pentru a introduce politici antiausteritate, scrie Financial Times. For­maţiunea politică, care adăposteşte marxişti radicali, a promis că va renegocia condiţiile programului de bailout al Greciei dacă va ajunge la putere. Pe de altă parte, analiza Oxford Economics arată că partidul aflat acum la guvernare, Noua Democraţie, ar putea câştiga dacă îi va convige pe greci că alegerile sunt un referendum privind ieşirea ţării din zona euro. 

Însă dând la o parte poziţia SYRIZA privind austeritatea şi rene­gocierile, partidul sprijină statutul Greciei de membră a zonei euro. Mai important, cele mai recente sondaje de opinie arată că grecii susţin euro şi UE în proporţie de 70%, notează Reuters.

 

Adevăratul pericol

Deşi bombardează electoratul elen cu avertismente, aşa cum au făcut la fie­care rundă de alegeri, oficialii eu­ro­peni recunosc că 2015 nu este nici de de­parte ca 2012. Nimeni nu crede că Grexitul este iminent. Băncile centrale au fost re­ca­pi­talizate, BCE este gata să se angajaze în achiziţii masive de obli­ga­ţi­uni suverane şi chiar şi economia Gre­ciei a ieşit, după şase ani, din rece­siune. Eco­nomia are surplus buge­tar primar de mai bine de un an, iar Atena s-a întors pe pieţele private de capital în 2015.

Pericolul pentru zona euro nu este Grexitul, ci furtuna de incertitudini pe care o poate stârni Tsipras, care poate reaminti pieţelor că zona euro este încă împovărată cu datorii mari, creşterea economică este slabă, iar scena politică este instabilă. În centrul platformei economice a lui Tsipras este ştergerea datoriilor, o idee propusă de aproape orice economist popular. În noiembrie 2012 miniştrii de finanţe din zona euro s-au angajat chiar să accepte o „tunsoare” suplimentară a datoriei Greciei dacă aceasta ajunge la surplus bugetar primar – o promisiune rămasă nerespectată de mai mult de un an. Ideea restructurării datoriei în genul Clubului de la Paris (o reuniune informală de ţări creditoare care are ca scop găsirea de soluţii coordonate şi sustenabile la dificultăţile de plată prin care trec ţările debitoare) a fost pusă pe masă la sfârşitul anului 2012, la iniţiativa Parisului. Planul era ca obligaţiile Greciei de plată a datoriilor să fie reduse în tranşe după respectarea anumitor angajamente de reformă economică.

Tsipras aduce acum liderilor UE o problemă politică, nu una economică, aceea de a ajunge la compromis cu un om care ameninţă că va abandona angajamentele de reformă. O Grecie guvernată de Tsipras condamnă zona euro la incertitudine politică, mai ales acum când partidele radicale au mai multă putere ca niciodată.