Matei Păun: Nicio piaţă nu va rămâne neafectată de situaţia din Rusia
Situaţia dificilă pe care o traversează Rusia în acest moment prezintă un risc de contaminare semnificativ şi nicio piaţă nu va rămâne neafectată, consideră Matei Păun, managing partner al BAC Investment. Păun a lucrat mai mulţi ani în pieţele emergente în domeniul investiţiilor financiare, inclusiv în Rusia.
„E imposibil ca România să rămână neafectată. Situaţia din Rusia ar putea afecta costul finanţării, obligaţiunile de stat, precum şi lichiditatea din piaţă”, a spus acesta.
Guvernul rus este în mijlocul unui război pentru apărarea valorii rublei. Banca centrală a Rusiei a anunţat în miez de noapte ridicarea principalei dobânzi pentru depozite de la 10,5% la 17%. Economia rusească este lovită de sancţiunile occidentale, prăbuşirea preţului petrolului, şi de blocarea accesului băncilor şi companiilor la finanţare în valută.
„Există premizele pentru a spune că ne îndreptăm spre o nouă criză globală. Nu aş fi surprins dacă peste o lună situaţia se va înrăutăţi”, a spus Păun.