Numărul de pasageri pe aeroporturile din Bucureşti a fost de 6,3 milioane în primele 9 luni, în creştere cu 7,7%

Autor: Ioan Dornescu 23.10.2014

În luna septembrie, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat un trafic aerian de 829.396 de pasageri, cu aproape 9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul de mişcări de aeronave a crescut cu peste 9% comparativ cu septembrie 2013, ajungând la 9.529 aterizări şi decolări.

La nivelul primelor nouă luni au fost înregistrate 77.190 mişcări de aeronave, în creştere cu 5,7%.

"Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european", se arată într-un comunicat al CNAB.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 37 de companii aeriene, care transportă pasageri către 87 de destinaţii.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Bucureştiului - Otopeni şi Băneasa.