Măştile/ de Cristian Muntean

învăţasem să arunc cuvintele în sus

ca pe nişte bulgări de lumină

aşteptând să se prefacă-n

stele căzătoare, ca să lumineze

răsăritul făpturilor.

Am pierdut această îndemânare

o dată cu viaţa,

clipele nu mai erau secunde

ci bucăţi din infinitul meu.

Am început să confecţionez măşti,

de diferite mărimi şi forme,

de diferite culori şi anotimpuri,

pentru mulţimea prietenilor

ce le-ar fi purtat după trebuinţă.

Mi-am dat apoi seama

că măştile nu se poartă între prieteni

ci sunt suma judecăţilor

adunate, meschin,

în gândurile noastre

închipuite.

Din volumul „Nostalgii”, Editura Pastel, Braşov