Krüger&Matz, un nou jucător pe piaţa telefoanelor şi tabletelor accesibile din România

Autor: Dorian Prodan 08.10.2014

Ofertele magazinelor din România nu duc deloc lipsa telefoanelor sau tabletelor cu preţuri accesibile, companiile autohtone sau străine luptând să atragă atenţia cumpărătorilor care se orientează din ce în ce mai des către produsele din gamele inferioară sau intermediară. Doar pentru că piaţa autohtonă este destul de aglomerată nu înseamnă că nu este loc pentru jucători noi, în această seară anunţându-şi intrarea pe piaţa locală compania poloneză Krüger&Matz.

În ciuda numelui cu vădită tentă germană, compania fost fondată acum patru ani în Polonia şi s-a extins treptat în zona Europei Centrale şi de Est. Conform declaraţiilor făcute în timpul lansării, compania încearcă să atragă utilizatorii prin preţurile rezonabile şi prin calitatea serviciilor de suport şi garanţie. Filiala locală a companiei are acum 20 de angajaţi şi se va extinde după deschiderea centrului de suport tehnic local din Oradea.

Mai multe detalii pe go4IT.