Test auto: Mercedes-Benz S 500 Plug In Hybrid

Autor: ProMotor 07.10.2014

Mercedes-Benz S 500 Plug In Hybrid este promotorul unei revoluţii electrice a producătorului german - este primul dintr-o serie de până la zece modele Plug In Hybrid, programate până în 2017. Noutatea faţă de modelele anterioare S-Class hibride este aceea că S 500 Plug In Hybrid poate fi încărcat şi prin racordarea directă la o sursă de curent.

Totodată, prin S 500 PIH, S-Class nu este doar luxos, puternic şi economic, ci şi foarte-foarte liniştitor. Succint - nu credem că există maşină mai confortabilă (din toate punctele de vedere) decât această versiune S-Class. Detaliem în paginile următoare.

În ciuda denumirii, S-ul Plug In Hybrid nu are sub capotă motorul V8 de 4,7 litri de pe S 500, ci un V6 turbo de 3,0 litri (testat de noi pe SL 400), căruia i se alătură un motor electric. V6-ul produce 333 CP şi 480 Nm, în timp ce motorul electric livrează 115 CP şi 340 Nm - puterea totală a ansamblului propulsor fiind de 442 CP, în timp ce cuplul motor este limitat la 650 Nm. Având în vedere că actualul S 500 este cu doar 13 CP mai puternic decât hibridul, nemţii au considerat că aceasta ar fi amplasarea potrivită în gamă a lui S 500 PIH.

Nici la capitolul acceleraţie nu stă foarte rău pentru o maşină hibridă - 0-100 km/h în 5,2 secunde, cu 0,4 secunde mai lent decât S 500. Totodată, S 500 Plug In Hybrid este cu 220 kg mai greu decât 500-le convenţional, bateriile Li-ion ale hibridului făcând aici diferenţa.

Citiţi articolul integral pe www.promotor.ro.