Constantin Tampiza, omul-cheie al Lukoil în România timp de zece ani: "Pe distribuţie, nu am avut nicio problemă cu obligaţiile către stat, ce este la rafinărie nu pot să vă spun"

Autor: Radu Bostan 02.10.2014

Constantin Tampiza, şeful Lukoil România în perioada 2003-2010, spune că în mandatul său segmentul de distribuţie de carburant al grupului rus nu a avut nicio "problemă" cu plata taxelor către stat, însă rafinăria a fost dintotdeauna o afacere separată.

"Eu la Lukoil Downstream vă garantez că nu am avut nicio problemă cu obligaţiile către stat. Ce este la Petrotel nu pot să vă spun", a declarat Tampiza pentru ZF.

Tampiza a condus activitatea de distribuţie a carburanţilor până în 2010, după care a fost reprezentantul pe plan local al preşedintelui grupului Lukoil, până în 2013, când s-a retras.

"Eu nu pot să îmi imaginez care sunt acuzaţiile autorităţilor, dar Lukoil România era în 2005 cu EBITDA pozitivă şi noi acopeream toate pierderile rafinăriei", a mai spus Tampiza.

El a adăugat că din punct de vedere tehnologic rafinăria Petrotel-Lukoil este una dintre cele mai performante din Europa, "în top 10", însă capacitatea mică de prelucrare o face necompetitivă. Petrotel este cea mai mică din rafinăriile încă funcţionale în România, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone de ţiţei, aproximativ la jumătate faţă de cea mai mare, Petromidia, deţinută de KazMunaiGas.

"În Europa, rafinăriile cu capacitatea mai mică de 4,5-5 milioane de tone sunt toate pe pierdere sau falimentare, la marja de profit pe care o au. Rafinăriile de capacitate mică pur şi simplu nu sunt competitive, dar dacă fac parte dintr-o companie integrată cu un sistem de distribuţie (de carburant - n. red.), atunci downstream-ul poate să acopere pierderile din rafinărie", a arătat Tampiza.

Ultimul an în care Petrotel-Lukoil SA a raportat oficial profit a fost 2006. Lukoil România, denumită anterior Lukoil Downstream SRL, a trecut pe pierdere în 2009, după ce în anii anteriori raportase profit.