Piloţii Air France resping propunerea conducerii companiei în vederea încetării grevei

Autor: Ioana Bojan 29.09.2014

Denunţând o "ultimă provocare" a directorului grupului AF-KLM Alexandre de Juniac, sindicatul apreciază într-un comunicat că acest anunţ făcut luni dimineaţă "nu este decât un ecran de fum care nu oferă mai multe garanţii decât anunţurile precedente şi nu rezolvă nici o problemă".

Conducerea Air France a suspendat până în decembrie proiectul de dezvoltare în Europa a filialei sale low cost Transavia, aflat în centrul grevei piloţilor care blochează la sol, de o săptămână, majoritatea zborurilor companiei, au anunţat luni mai multe sindicate pentru AFP.

Anunţul a fost făcut în cea de-a opta zi a grevei de către preşedintele grupului Air France-KLM, Alexandre de Juniac, pentru toate organizaţiile sindicale ale companiei, au precizat acestea din urmă. Conducerea urma să anunţe la începutul după-amiezii o "schemă globală de ieşire din criză", a precizat o sursă apropiată dosarului.

Greva de la Air France a intrat luni în cea de-a doua săptămână, cu o mobilizare la fel de puternică a piloţilor, şase avioane din zece fiind blocate la sol. Conflictul de la Air France este cel mai lung de la mişcarea socială din 1998, care a durat zece zile.

În centrul conflictului este proiectul conducerii de a dezvolta filiala low cost Transavia, piloţii temându-se că va conduce la un "dumping social" şi "delocalizări" în detrimentul angajaţilor francezi.

Air France prevede să asigure luni 41 la sută din zboruri în medie, cu o rată a greviştilor de 65 la sută, stabilă în raport cu sfârşitul săptămânii şi aproape neschimbată de la începutul conflictului.