Clienta unei bănci a obţinut în instanţă convertirea în lei a unui credit în franci elveţieni

Autor: Gândul 10.09.2014

O clientă a unei bănci comerciale a obţinut, în premieră, în instanţă, convertirea în lei a unui credit în franci elveţieni, la cursul de schimb de la data acordării împrumutului, plus o majorare de 10%.

Este vorba despre o decizie irevocabilă a Tribunalului Galaţi,  anunţată pe o reţea de socializare de avocatul Gheorghe Piperea.

Pe scurt, dacă împrumutul a fost acordat în 2007, la un curs de 1,8 lei pentru un franc elveţian, înseamnă să acel credit a fost îngheţat la un curs de 2 lei pentru un franc elveţian. În prezent, la BNR un franc elveţian este cotat la 3,66 lei. Instanţa din Galaţi a decis şi anularea clauzei de comision de risc, pe motiv că este abuzivă.

“Ca să fie lucrurile clare - şi entuziasmul meu explicabil - decizia este i-re-vo-ca-bi-lă. Este vorba, deci, de un precedent care va fi greu de 'răsturnat' în celelalte procese, inclusiv în procesele gestionate de noi, în care sunt angrenaţi 2.400 de reclamanţi - consumatori, contra unui număr de 11 bănci pârâte”, a comentat avocatul Gheorghe Piperea.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info.