Cauzele prăbuşirii avionului malaysian MH17

Autor: Ioana Bojan 09.09.2014

Potrivit raportului intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, Boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză".

Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există "dovezi privind o eroare tehnică sau umană".

Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian. Kievul şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că au doborât avionul cu o rachetă, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul.