Peste 30 de mineri au rămas blocaţi în subteran în Bosnia din cauza unui cutremur

Autor: Iuliana Enache 05.09.2014

"Dintre cei 56 de mineri care se aflau în mină, 22 au reuşit să iasă la suprafaţă şi 34 se află în continuare în zona afectată", a declarat în cursul nopţii directorul minei din Raspotocje, Esad Civic.

"Comunicăm cu ei. Sunt bine şi au suficient aer curat pentru a putea aştepta sosirea echipelor de salvare", a afirmat Civic.

Într-o primă fază, conducerea minei a anunţat că opt mineri sunt blocaţi în galerii.

Epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 3,5, care s-a produs la orea 16.30 (14.30 GMT), s-a aflat la 53 de kilometri nord-vest de Sarajevo şi a provocat o explozie de gaz în mină.

Mai multe galerii s-au surpat şi echipele de salvare au început târziu, în cursul serii, să îşi creeze drum către minerii blocaţi, a precizat Civic.

Ei s-au refugiat într-o galerie care nu a fost avariată de cutremur şi se află la o adâncime de aproximativ 600 de metri, potrivit unui oficial al sindicatului, Mehmed Oruc.

Doi mineri răniţi au fost spitalizaţi la Zenica.

"Echipele de salvare fac eforturi surpaomeneşti pentru a-şi salva camarazii. Tocmai am luat legătura cu ei. Ei susţin că sunt toţi împreună şi că sunt bine", a declarat la faţa locului Nermin Niksic, premierul entităţii croato-musulmane din Bosnia, unde se află regiunea Zenica.

Pentru moment nu au fost semnalate pagube în alte părţi în urma seismului.