Service-urile din România: incompetenţă, miserupism, tâlhărie
Să ai o maşină în România, fie ea nouă, dar mai ales second hand, e o adevărată dramă când vine vremea să vizitezi service-ul, fie pentru operaţiunile uzuale, fie pentru reparaţii mai mici sau mai mari. Sunt curios: e vreun şofer român care să nu se plângă de service-ul unde-şi duce maşina? Sau cei mai mulţi au trecut prin experienţe negative, ca mine?
De la început trebuie să pun punctul pe i în privinţa acestui editorial: nu am intenţia de a mă răzbuna pe service-urile care mi-au lăsat un gust aşa de amar. Mi-am învăţat lecţia, merg mai departe. Însă nici nu pot să mai accept situaţia dezolantă în care a ajuns România motorizată: pe lângă infrastructura rutieră deplorabilă şi combustibilii proşti şi scumpi, suntem hăituiţi şi de lumea service-urilor.
MAŞINA MEA
Înainte de începerea crizei, când mai toţi luam credit cu buletinul, mi-am cumpărat şi eu o maşinuţă, la care visam de ceva vreme: un Suzuki Jimny. O maşină offroad, foarte puţin întâlnită pe la noi (mai ales raportat la Golfuri, Serii 3 sau Logan-uri). Pe care am cumpărat-o second hand din raţiuni de configuraţie tehnică mai mult decât din cauza limitărilor de buget.