Schimbare la vârful retailului ING Bank: Maria Cristina Matei trece pe operaţiuni şi IT, în locul ei vine un bancher spaniol

Autor: Razvan Voican 31.07.2014
Maria Cristina Matei se pregăteşte să-şi încheie după patru ani mandatul de head of retail banking (director general adjunct) în ING Bank, urmând ca din august să preia poziţia de chief operating officer (direc­tor general adjunct responsabil cu zona ope­raţiuni şi IT) rămasă liberă după plecarea din primăvară a lui Dorin Dragomirescu.
 
WikiZF: Profilul companiei ING Bank
 
În locul Mariei Cristina Matei olandezii aduc un bancher de la ING Direct Spania, Daniel Llano Manibardo, care vine de pe postul de vicepreşedinte executiv responsabil cu strategia pe segmentul de retail preluat în 2012. În ultimii doi ani el a avut în aria de responsabilităţi dezvoltarea de produse, pricingul, achiziţia de clienţi, strategii de dezvoltare a portofoliului, precum şi partea de business intelligence. Manibardo lucrează pentru ING din 2001, primii ani de carieră petrecându-i la JP Morgan şi apoi în fosta firmă de consultanţă Arthur Andersen.