ZF Live. Retailerul online Elefant.ro ţinteşte afaceri triple: Am completat categoriile de carte şi jucării cu segmentele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi cosmetice

Autor: Luciana Georgescu 06.06.2014
Retailerul online Elefant.ro ţinteşte anul acesta triplarea cifrei de afaceri faţă de anul precedent, până la 20 de milioane de euro, pe fondul extinderii portofoliului de produse, care ar trebui să transforme afacerea pornită iniţial ca o librărie online într-un mall virtual, a declarat la ZF Live Dan Vidraşcu, CEO al companiei.
 
„Am încheiat în 2013 cu o cifră de afaceri de 6,5 milioane de euro şi după rezultatele primelor luni ne aşteptăm în 2014 la încasări de aproape 20 mil. euro“, a spus Dan Vidraşcu.
 
Prognoza directorului de la Elefant.ro se bazează pe o modificare a strategiei adoptate în 2013, respectiv extinderea gamei tradiţionale de carte şi jucării, cu segmente ca fashion sau produse pentru nou-născuţi.

Vedeti aici emisiunea integrala din data de 5 iunie 2014

„Anul trecut am ieşit din categoriile cu care ne-am consacrat, adică carte şi jucării, şi am intrat pe partea de îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice, iar în următoarele zile lansăm categoria de bebe şi jucării“, a menţionat Vidraşcu.