Cu 11.000 de contracte, austriecii de la VB Leasing au făcut profit de 13 milioane de euro anul trecut

Autor: Ciprian Botea 05.06.2014
VB Leasing, companie vândută recent de grupul austriac Volksbank polonezilor de la Getin Holding, a avut anul trecut un profit brut de 12,9 mil. euro (57 mil. lei), cu 50% peste nivelul din 2012, potrivit datelor publicate la Viena. Finanţările noi acordate de companie au stagnat însă la circa 80 mil. euro.
 
WikiZF: Profilul companiei Volksbank România
 
Compania de leasing avea la finalul anului trecut 10.700 de contracte în vigoare. Numărul angajaţilor a continuat să scadă şi a ajuns la 96 de persoane. Spre comparaţie, VB Leasing avea 155 de salariaţi în 2008. Finanţările acordate anual de companie erau însă duble înainte de criză.