Danezii de la Vestas au sărit de 200 mil. € cu turbinele vândute

Autor: Roxana Petrescu 28.05.2014

Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene din Europa, a ajuns anul trecut la afaceri de 903,7 milioane de lei (204 mil. euro) în România, în creştere cu 53,5%, principalul factor fiind evoluţia comenzilor de pe piaţa locală, a 16-a cea mai importantă pentru grupul danez.

Potrivit datelor companiei, Ves­tas a montat în 2013 140 de turbine eoliene noi, ajungând la o capacitate instalată de 868 MW, cu aproape 60% mai mare faţă de cea de la finalul anului 2012. Deşi comenzile din România au băgat în buzunarele danezilor sute de milioane de euro, acest lucru nu a avut niciun efect pe orizontală în contextul în care echipamentele vândute sunt importate, nu produse aici.

La începutul anului trecut, repre­zen­tanţii companiei spuneau că, de obicei, o turbină este compusă din mai bine de 20.000 de componente separate, dar că niciuna dintre acestea nu a fost cumpărată din România.

La acel moment, Ves­tas a explicat acest lucru prin imaturitatea pie­ţei locale. În ciuda acestei „imaturităţi“, Ro­mânia a trecut de la 6 turbine montate în 2009 la 1.160 în primele trei luni ale acestui an, fiind a 11-a cea mai mare ţară la nivelul UE în funcţie de capacitatea instalată în proiecte eoliene. Dacă în 2009 Vestas montase numai 22 de turbine în Ro­mânia, anul trecut grupul avea 359 de „mori de vânt“, vândute unor clienţi precum Lukerg Renew, STEAG, Ener­gias de Portugal sau Petrom.