Sunt soţ şi soţie şi fac 18 milioane de euro dintr-o resursă care nu se va termina niciodată

Ziarul Financiar 17.05.2014

Soţii Violeta şi Valeriu Moraru controlează companiile Perla Covasnei şi Azuga Waters, care au avut în 2012 afaceri cumulate de 73 de milioane de lei.

Pe cartea de vizită a Violetei Moraru este trecută funcţia de “administrator” şi ea spune că nu ar putea să se retragă din afaceri, fiind obişnuită cu un ritm de viaţă alert. A lucrat de-a lungul anilor în domenii variate, precum o fabrică de producţie a sticlei, în domeniul vinului, în transport şi apoi în bere.

Cei doi soţi au vândut în 2009 afacerea Azuga către Ursus Breweries, într-o tranzacţie estimată la 10 milioane de euro. Ulterior tranzacţiei, Ursus a închis fabrica de la Azuga şi a închiriat utilajele din fabrică familiei Moraru, unde aceasta produce apa Perla Harghitei, plată şi carbogazoasă. “Am făcut afaceri încă de când am terminat facultatea, mereu am fost în priză”, povestea anterior pentru Business Magazin Violeta Moraru.

Citiţi întreaga poveste a soţilor Moraru în Business Magazin.