Wim Bosman - Accent pe logistică

Autor: Bogdan Alecu 08.05.2014
Profitul în industria transporturilor este realizat atunci când compania îşi diversi­fică portofoliul de activitate şi îi oferă clien­tului cât mai multe servicii.
 
„Odată ce am realizat investiţia de 8 mil. euro în centrul industrial din Ploieşti am intrat într-o nouă categorie şi am devenit operator logistic, cu toate că în piaţă suntem percepuţi ca transportatori. Acum suntem pregătiţi în a oferi soluţii complexe clienţilor“, a spus Emil Ion, managing director al Wim Bosman România.
 
Potrivit directorului companiei, în 2005 Wim Bosman a achiziţionat 85.000 mp în parcul industrial Ploieşti. „Noi con­siderăm Ploieştiul centru gravitaţio­nal pentru reţeaua de distribuţie la nivel naţional. Aici îşi au depozite retaileri mari precum Kaufland, Lidl, Profi sau Billa“, a spus Emil Ion. El a subliniat că decizia a fost adoptată în contextul în care Ploieştiul se află la o distanţă rezonabilă de aero­por­tul Otopeni, iar toate zonele din jurul Capita­lei sunt deja foarte aglo­merate. În plus, România are mai mult de 50 de par­curi industriale la nivel naţional, dintre care 12 sunt în Prahova, în care s-au investit peste 500 de milioane de euro şi sunt respon­sabile pentru 14.000 de locuri de muncă.