Jumătate din contestaţiile achiziţiilor publice au vizat în 2013 contracte de lucrări

Autor: Andrei Cîrchelan 28.04.2014

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), autoritatea care tranşează contestaţiile în procedurile de achiziţii publice, a înregistrat 5.739 de contestaţii anul trecut, 44% dintre acestea vizând atribuirea unor contracte de lucrări, potrivit raportului de activitate a instituţiei.

În funcţie de tipul contractului, cele mai multe contestaţii (2.542, 44% din total) au vizat un contract de execuţie de lucrări, în timp ce 1.707 (30% din total) s-au referit la contracte de prestări servicii, iar 1.490 (26%) s-au referit la contracte de furnizare de produse.

”Toate aceste cifre au în spate modul în care operatorii economici percep mediul în care statul român face afaceri. Aceste cifre reflectă punctele vulnerabile ale acestor achiziţii publice”, a declarat Silviu Cristian Popa, membru al colegiului CNSC.