Familia Chimişliu a luat un siloz în Călărăşi de la Piraeus

Autor: Gabriel Razi 25.04.2014

Distribuitorul de îngrăşăminte, pesticide şi seminţe Biochem, de­ţinut de familia Chimişliu, a cumpărat un siloz şi o magazie cu o capacitate cumulată de 44.000 de tone în Dra­ga­lina de la Piraeus Bank, care ajunsese în posesia unităţii în schimbul unei crean­ţe a Romagro Cereal, companie afla­tă acum în faliment.

„Silozul va deveni operaţional în două luni. Vom prelua între 100.000 şi 200.000 de tone de cereale şi seminţe oleaginoase“, a spus Bogdan Chimişliu, administratorul Biochem, o afacere de 26 mil. euro anul trecut.

Biochem a intrat în urma acestei preluări între primii zece jucători în funcţie de capacitatea de stocare din judeţul Călăraşi. Aceasta este şi prima achiziţie a unei unităţi de stocare fă­cută de Bio­chem, companie care mai are în plan o preluare similară în judeţul Constanţa în perioada urmă­toare pentru a-şi majora încasările din comerţul cu materii prime agricole.

Valoarea tranzacţiei este estimată între 1,5 şi 2 mil. euro, potrivit informaţiilor din piaţă. Unitatea din Dragalina a fost construită în 1977, are acces la calea ferată, la transportul rutier şi se află în apropierea autostrăzii A2.

Judeţul Călăraşi este o adevărată „inimă“ a Bărăganului, una dintre cele mai productive zone de producţie de cereale şi seminţe oleaginoase.