Ce urmează pe bursă: corecţii de amploare sau un respiro înainte de noi maxime?

Autor: Roxana Pricop 18.04.2014

Urmează corecţii de amploare sau bursele mai au combustibil de creştere? Acţiuni sau obligaţiuni? Sunt dilemele în faţa cărora se află acum investitorii, după ce volatilitatea a crescut, iar bursele lumii se află la maxime, după cinci ani de creşteri consistente.

Răspunsurile analiştilor la cele două întrebări sunt împărţite: unii se aşteaptă ca bursele să înregistreze corecţii de amploare în perioada următoare, în timp ce alţii sunt op­timişti. Deşi nu exclud riscul unei corecţii de scurtă durată, aceştia se aşteap­tă din vară ca bursele mature ale lumii, SUA şi Germania, să atingă noi maxime.

Bursele au evoluat fără o direcţie clară în acest an. Pieţele mature, aşa cum sunt cele din SUA şi Germania, au avut evoluţii plate de la începutul anului. Indicele american S&P 500 are un avans de 0,75% de la începutul anu­lui, în timp ce indicele german DAX a trecut pe minus, cu o scădere de 2,7% de la începutul anului. Pe bursa americană, companiile de IT&C şi biotehnologie au avut cel mai slab început de an, înregistrând scăderi puternice.