Cea mai tare afacere din România: dai un leu la partid şi iei de 15.000 de ori mai mult din contracte cu statul. Lista oficială a sponsorilor de partid care-şi recuperează „investiţia” din banii noştri

Autor: Anca SIMINA 09.04.2014

Ultimul caz al unui preşedinte de Consiliu Judeţean cercetat într-un dosar de corupţie, cel al lui Adrian Duicu, de la Mehedinţi, descrie un model prin care liderii locali cu funcţii în teritoriu păstrează încă o puternică influenţă în cabinetele ministeriale de la Palatul Victoria.

Exercitată fie pentru numiri politice în funcţii-cheie din Parchet sau din Poliţie, fie pentru atribuirea contractelor cu statul, puterea preşedinţilor de CJ sau a primarilor din marile oraşe asupra liderilor din prima linie a partidului are două “motoare”. Ei sunt cei care aduc voturi în alegeri şi tot ei strâng bani pentru partid.

O analiză Gândul a contractelor cu statul semnate de sponsorii oficiali ai PSD şi ai PNL după instalarea la guvernare arată că în anii fără miză electorală, cum a fost şi 2013, partidele de la putere s-au bazat pe finanţări atrase la nivel judeţean, prin firme care şi-au recuperat însă banii în sume şi de 15.000 de ori mai mari din contracte pe bani publici, locale sau naţionale.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info