Corecţiile bursiere şi reintrarea în insolvenţă a Hidroelectrica au şters 500 de milioane de lei din averea Fondului Proprietatea în două luni

Autor: Roxana Pricop 17.03.2014
Fondul Proprietatea (FP) a încheiat luna februarie cu active de 14,6 miliarde de lei (3,24 mld. euro), în scădere cu 500 de milioane de lei faţă de începutul anului, în principal din cauza deprecierii participaţiilor la Petrom, Romgaz şi Nuclearelectrica, listate la bursă, şi a reevaluării pe minus a acţiunilor deţinute la Hidroelectrica, companie reintrată în insolvenţă.
 
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
 
Evoluţia activelor s-a reflectat şi pe bursă în evoluţia acţiunilor FP, care au pierdut 6,3% de la începutul anului până în prezent, capitalizarea fondului reducându-se astfel cu 720 mil. lei, la 10,76 mld. lei (2,386 mld. euro).