Fermierii cărora li s-au imputat subvenţiile primite de la APIA între 2007 şi 2010, scutiţi de la plată

Autor: Mediafax 11.02.2014

Senatul a aprobat ieri un proiect de lege iniţiat de ministrul agriculturii Daniel Constantin prin care fermierii crescători de animale cărora li s-au imputat subvenţiile acordate între 2007 şi 2010 să fie scutiţi de la plată, iar celor care au restituit sumele primite le vor fi daţi banii înapoi. În perioada 2007-2010 fermierii aveau obligaţia să declare pe propria răspundere că nu au datorii la stat, iar în urma unui control al Curţii de Conturi s-a constatat că mulţi dintre cei care au încasat subvenţii de la APIA aveau restanţe la bugetul de stat, în unele cazuri sumele fiind de câţiva lei. În aceste condiţii, APIA i-a somat pe fermierii care aveau datorii la stat să le restituie. Din 2011 nu mai este obligatoriu ca beneficiarii de subvenţii să nu aibă datorii către autorităţile publice întrucât acea măsură a fost considerată de Comisia Europeană drept abuzivă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.02.2014