Văduvoiu, Perfect Tour: Cine vrea fonduri europene să se înarmeze cu răbdare

Autor: Mirabela Tiron 10.02.2014
Sorin Văduvoiu, directorul general al agenţiei de turism Perfect Tour,  care va im­plementa o platformă online pe bani euro­peni, a spus că procesul de obţinere a avi­zului pentru acest proiect a durat doi ani, documentarea pentru realizarea acestuia fiind „relativ simplă“.
 
„Am procedat cu răbdare, pentru că a fost un proces extrem de îndelungat. Cheia suc­ce­sului a fost că am privit această finan­ţare ca un bonus, oricum făceam investiţia respectivă, însă punând acel dosar, discutând cu consultanţii noştri, dacă vine şi o finanţare din partea UE, cu atât mai bine. La un moment dat a venit, la sfârşitul anului trecut“, a spus Sorin Vă­duvoiu, invitat vineri la emisiunea ZF Live.