Cutremur în lumea bussinesului românesc: Gruia Stoica a fost arestat pentru că ar fi încercat să ia faţa CFR Marfă la o licitaţie

Autor: Mirabela Tiron 30.01.2014

Gruia Stoica, proprietarul GFR, a fost arestat preventiv pentru „cumpărare de influenţă“. Compania sa a câştigat contracte de peste 80 de milioane de euro cu companiile de stat în ultimii şase ani: Conpet SA Ploieşti şi Compania Naţională a Huilei sunt printre cei mai mari clienţi.



Gruia Stoica, unul dintre puternicii oameni de afaceri români, care controlează cel mai mare transportator de marfă pe calea ferată, compania Grup Feroviar Român (GFR), desemnată anul trecut câştigătoarea licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti la propunerea procurorilor.

Hotărârea a fost atacată de omul de afaceri, care este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia. Contractul este unul substanţial, de 470 mil. lei pe trei ani, şi ar asigura supravieţuirea pe piaţă a oricărei companii care îl câştigă.

Contactat de ZF, Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, a spus că nu a avut niciun contact cu Gruia Stoica, patronul Grupului Feroviar Român, sau cu avocatul Doru Boştină.

„Nu. Nu am avut nici eu, nici altcineva din conducerea CE Oltenia, din câte mi-au spus colegii mei, vreun contact cu niciunul dintre cei doi (Gruia Stoica şi Doru Boştină - n. red.)“, a declarat Laurenţiu Ciurel, întrebat fiind dacă el sau cineva din conducerea companiei a avut vreun contact cu cei doi urmăriţi penal sau dacă managementului producătorului de stat i s-a sugerat în vreun favorizarea GFR în licitaţia pentru transportul cărbunelui. Oficialii GFR nu au făcut ieri niciun comentariu.

Relu Fenechiu, fostul ministru al transporturilor, care „l-a uns papă“ pe Gruia Stoica în procesul de vânzare a pachetului majoritar al CFR Marfă, a declarat ieri, citat de Mediafax, că a avertizat, încă înainte de-a fi ministru, că „principalele motive pentru care CFR Marfă a ajuns să înregistreze pierderi atât de mari a fost acest gen de corupţie, şi anume înţelegeri dintre conducerile ministerului şi ale companiei cu reprezentanţii companiilor private competitoare“.

Ironia face însă ca acelaşi Fenechiu să fie condamnat ieri la închisoare pentru fapte foarte apropiate ca gravitate de cele despre care spune că ar fi avertizat.

 

GFR pe profit, CFR Marfă pe pierdere

GFR a reuşit să îşi crească anual afacerile şi profitul, în 2012 ajungând la o cifră de afaceri de 813 mil. lei (184 mil. euro), nivel de aproape trei ori mai mare faţă de cel din 2007, şi profit de 28,8 milioane de lei (6,4 mil. euro), la 2.368 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe. 

Spre comparaţie, compania de stat CFR Marfă nu a mai raportat profit din 2007, pier­derile totale ridicându-se la 367 de milioane de euro în perioada 2008-2012, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe şi calculelor ZF.

CFR Marfă a pierdut în mod inexplicabil mai multe contracte cu statul în ultimii ani.

 

Ce contracte cu statul a câştigat GFR

Potrivit datelor existente în SEAP, GFR a câştigat mai multe contracte cu statul. La multe dintre acestea CFR nu a participat, având “restricţii“. În iunie 2013,  liberalul Ovidiu Silaghi, fost ministru al transporturilor din mai până în decembrie 2012, când CFR Marfă a finalizat cu pierderi uriaşe, explica: restricţia de participare la licitaţii din cauza datoriilor pe care le avea compania (CFR Marfă - n. red.) a dus la pierderea celor mai importante contracte, precum cel cu Compania Naţională a Huilei sau Conpet. Statul organiza acele licitaţii, statul pierdea din prisma restricţiei pe care o avea CFR Marfă de a nu participa la licitaţie, deci statul a fost pierzătorul, preciza el.

 

Cine este Gruia Stoica

Omul de afaceri Gruia Stoica, care îşi are originile în localitatea Toflea (jud. Galaţi), şi-a clădit un business de sute de milioane de euro în industria căilor ferate. El este proprietarul grupului Grampet, care include Grup Feroviar Român, fabrica de reparaţii vagoane Remar Paşcani, Reva Simeria sau Turist Semenic. Mai mult, Grampet mai deţine participaţii majoritare la două firme de transport feroviar din Ungaria şi Bulgaria, Train Hungary, respectiv Bulgaria Railway Company, iar în urmă cu patru ani a achiziţionat 70% din principala companie de reparaţii şi construcţii de vagoane din Serbia, Zelvoz Smederevo. GFR a ajuns să deţină circa 25% din piaţa de transport marfă pe calea ferată. În România, piaţa de transport marfă pe calea ferată este de circa 50 de milioane de tone de marfă, iar ca valoare se ridică la circa 500 mil. euro, potrivit datelor din piaţă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.01.2014