Cum arată motocicleta cu o singură roată. VIDEO şi Galerie FOTO

Autor: Ştefan Stan 02.02.2014

Un inginer din Statele Unite a inventat un prototip revoluţionar pentru o motocicletă cu o singură roată, cu zero emisii de dioxid de carbon, care poate fi urcată cu uşurinţă într-un apartament, eliminând totodată şi problema parcării, scriu bloggerii de la Bold Ride.

Chriss Hoffmann lucrează de şapte ani la prototipul de motocicletă cu o singură roată, numit RYNO.

“Fiica mea de 13 ani a văzut o motocicletă cu singură roată într-un joc video, în urmă cu 7 ani. M-a întrebat dacă pot să construiesc şi eu una, şi aşa am început să concept planurile pentru proiect. Şapte ani mai târziu, am reuşit”, a declarat Hoffmann.

Prototipul se află încă în stadiul de testare . Cel mai probabil, RYNO va ajunge pe linia de producţie anul acesta, motocicleta urmând să coste în jur de 5.300 de dolari. Hoffmann are în plan să deschidă mai multe reprezentanţe în SUA, pentru a-şi putea promova invenţia şi pentru a oferi potenţialilor clienţi şansa să testeze vehiculul.