Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, suspendată luni în Capitală

Autor: Elvira Gheorghita 26.01.2014

Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere a fost suspendată, luni, aceasta urmând să fie reprogramată în cel mai scurt timp, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, directorul Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti, Dan Moşescu.



"Proba practică de luni pentru obţinerea permisului de conducere a fost suspendată. Candidaţii programaţi pentru ziua de 27 ianuarie vor fi reprogramaţi cât mai curând. Reprogramarea se va anunţa la sediul servicului. Examenul practic de marţi va fi anunţat în funcţie de condiţiile medeo şi de deciziile luate la nivelul municipalităţii", a precizat Moşescu.

El a mai spus că celelalte activităţi ale serviciului, respectiv înmatricularea autoturismelor, preschimbarea permiselor şi examinarea teoretică pentru obţinerea permisului de conducere, se desfăşoară normal.