Deutsche Bank plăteşte 1,4 miliarde de euro ca să scape de cel mai mare litigiu în domeniul ipotecar

Autor: Anca Dumitrescu 20.12.2013

Deutsche Bank a acceptat plata a 1,4 miliarde euro pentru închiderea unei investigaţii a autorităţilor americane, în care era acuzată că nu a dezvăluit informaţii adecvate despre titluri garantate prin ipoteci vândute către companiile de finanţare a achiziţiei de locuinţe Fannie Mae şi Freddie Mac.

 

 



Acordul încheiat cu Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor se referă la perioada 2005-2007 şi rezolvă cel mai mare litigiu al Deutsche Bank în domeniul ipotecar, transmite Bloomberg.

Cea mai mare bancă de investiţii din Europa se confruntă cu probleme legale, care se întind de la piaţa imobiliară americană şi până la acuzaţiile de manipulare a dobânzilor de referinţă.

Înţelegerea cu autorităţile americane survine unor acorduri similare încheiate de UBS şi JPMorgan Chase & Co.

"Investitorii vor să vadă că problemele legale sunt rezolvate. Suma este uşor peste aşteptări, dar este mai bine să scapi de aceste probleme decât să pierzi luni de zile pentru câteva sute de milioane de euro", a declarat Stefan Bongardt, analist la Independent Research în Frankfurt.

În trimestrul al treilea, Deutsche Bank a mărit suma alocată litigiilor cu 1,2 miliarde de euro, la 4,1 miliarde de euro.

În total, băncile ar putea plăti 27 de miliarde de dolari pentru închiderea litigiilor cu Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor, potrivit datelor deţinute de Bloomberg.