Banca Românească are o expunere de 13 mil. euro într-un proiect rezidenţial din Iaşi

Autor: Cristina Cuncea 16.12.2013

Administratorul judiciar al firmei Future Group, cu capital israelian, dezvoltatorul proiectului rezidenţial Green Park Iaşi, a întocmit tabelul definitiv al creanţelor, Banca Românească fiind principalul creditor, cu o creanţă totală de peste 13 mil. euro. Green Park Iaşi este unul dintre cele mai mari proiecte rezidenţiale din afara Bucureştiului anunţat în perioada de „boom“ a pieţei imobiliare, investiţia fiind evaluată la 120 de mil. euro. Proiectul ar fi trebuit să cuprindă 14 blocuri de locuinţe, un centru comercial şi alte facilităţi.

Din cele 14 blocuri au fost dezvoltate 9, iar 7 dintre ele sunt deja locuite. Proiectul a fost lansat în 2005, iar în vara anului trecut a intrat în insolvenţă, în urma unei cereri depuse de Banca Naţională a Greciei, reprezentată de Banca Românească, şi Banca Românească, finanţatorii proiectului. Administratorul judiciar al proiectului este firma RVA Insolvency. Potrivit tabelului final al creanţelor, Future Group are datorii totale de peste 100 de mil. lei (22,4 mil. euro).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.12.2013