Ministerul Sănătăţii: Proiectul pentru aprobarea listei de compensate, pus pe site în jurul datei de 15 decembrie

Autor: Elvira Gheorghita 04.12.2013

Ministerul Sănătăţii (MS) va pune pe site, în jurul datei de 15 decembrie, proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea listei de medicamente compensate şi gratuite, documentul cuprinzând un număr important de produse pentru cancer sau alte boli cronice.

Anunţul este făcut printr-un comunicat, ca reacţie la marşul tăcerii organizat de Alianţa Pacienţilor cu Boli Cronice pentru aprobarea în regim de urgenţă a noii liste de compensate.

„Ministerul Sănătăţii înţelege şi împărtăşeşte preocuparea pacienţilor pentru actualizarea listei de medicamente compensate, pe care o consideră o prioritate în politica de sănătate. În acest sens, încă de la începutul anului 2013, a fost demarat un amplu proces de revizuire şi actualizare a listei de medicamente compensate de care beneficiază asiguraţii, în condiţiile în care aceasta nu a mai fost revizuită fundamental din 2008“, explică MS într-un comunicat.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.12.2013