Au prins gustul sejururilor exotice: 1.200 de români au cheltuit două-trei milioane de euro în Republica Dominicană într-un an

Autor: Cristina Roşca 21.11.2013
Peste 1.200 de români au călătorit anul trecut în Republica Dominicană, una dintre cele mai populare destinaţii din Caraibe, unde au cheltuit circa două-trei milioane de euro, potrivit calculelor ZF pe baza preţurilor biletelor de avion, pachetelor turistice şi a altor servicii.
 
„Peste 1.200 de pasageri au cumpă­rat anul trecut bilete de avion prin intermediul agenţiilor de turism din România pentru Republica Dominicană. Grupul Air France-KLM a avut o cotă de piaţă de peste 39%“, spun reprezentanţii companiei. Printre companiile aeriene care operează zboruri către destinaţii exotice se numără Lufthansa, British Airways şi Swiss.
 
Cifrele se referă doar la biletele cumpărate de turişti prin intermediul agenţiilor de turism, însă există şi persoane care călătoresc independent şi turişti care cumpără direct de la tour-operatorii străini. Numărul acestora este însă mult mai mic.
 
Air France operează trei zboruri săptămânale pe ruta Bucureşti - Santo Domingo şi Punta Cana, în zilele de luni, joi şi sâmbătă. Durata totală a zborului până la Punta Cana este de 16 ore cu un tranzit de patru ore la Paris.
 
Numărul turiştilor români care merg în Republica Dominicană a crescut în anii de boom economic, pe de-o parte deoarece agenţiile de turism oferă tot mai multe pachete turistice pentru această destinaţie şi pe de altă parte deoarece destinaţiile exotice sunt tot mai căutate de români. În 2012, datele statistice arată însă o scădere a numărului de turişti.
 
Citiţi în ediţia tipărită a Ziarului Financiar de mâine, 22 noiembrie, cât îi costă pe români un sejur în Republica Dominica.